Minori neînsoțiți

1.   Statele membre adoptă cât mai repede posibil măsurile necesare pentru a asigura că un reprezentant îl reprezintă pe minorul neînsoțit sau îi acordă asistență pentru a-i permite acestuia să beneficieze de drepturile și să își respecte obligațiile prevăzute în prezenta directivă. Minorul neînsoțit este informat imediat de numirea reprezentantului. Reprezentantul își îndeplinește sarcinile în conformitate cu principiul interesului superior al copilului, astfel cum este prevăzut la articolul 23 alineatul (2), și dispune de expertiza necesară în acest scop. În vederea asigurării bunăstării și dezvoltării sociale a minorului, prevăzute la articolul 23 alineatul (2) litera (b), persoana desemnată ca reprezentant este schimbată numai atunci când este necesar. Organizațiile sau persoanele ale căror interese intră în conflict sau ar putea eventual intra în conflict cu cele ale minorului neînsoțit nu sunt eligibile pentru a deveni reprezentanți.

Autoritățile competente evaluează periodic situația acestor minori, inclusiv disponibilitatea mijloacelor necesare pentru reprezentarea minorului neînsoțit.

2.   Minorii neînsoțiți care prezintă o cerere de protecție internațională sunt plasați, de la data la care sunt admiși pe teritoriul respectiv până în momentul în care trebuie să părăsească statul membru în care a fost prezentată sau este examinată cererea de protecție internațională:

(a) cu membrii adulți ai familiilor lor;

(b) într-o familie gazdă;

(c) în centre de cazare specializate pentru primirea minorilor;

(d) în alte locuri de cazare adecvate pentru minori.

Statele membre pot plasa minorii neînsoțiți în vârstă de minimum 16 ani în centre de cazare destinate solicitanților adulți, dacă acest lucru este în interesul lor superior, astfel cum se prevede la articolul 23 alineatul (2).

Pe cât posibil, frații și surorile din aceeași familie sunt ținuți împreună, ținând cont de interesul superior al minorului în cauză și, în special, de vârsta și gradul de maturitate al acestuia. În cazul minorilor neînsoțiți, schimbările de rezidență sunt limitate pe cât posibil.

3.   Statele membre demarează procedura de regăsire a membrilor familiei minorului neînsoțit, dacă este cazul, cu ajutorul organizațiilor internaționale sau al altor organizații relevante, de îndată ce a fost depusă cererea de protecție internațională, protejând în același timp interesul superior al acestuia. În cazurile în care integritatea fizică sau viața unui minor sau a apropiaților săi ar putea fi amenințate, în special în cazul în care au rămas în țara de origine, colectarea, prelucrarea și difuzarea informațiilor privind persoanele respective trebuie să fie făcute confidențial, pentru a evita punerea în pericol a siguranței acestora.

4.   Personalul care se ocupă de minorii neînsoțiți a avut și continuă să beneficieze de o formare profesională corespunzătoare, ținând cont de nevoile acestora, și are obligația de respectare a normelor privind confidențialitatea prevăzute în dreptul intern în ceea ce privește informațiile la care are acces datorită muncii sale.