Garanții pentru minorii neînsoțiți

1.   Cu privire la toate procedurile prevăzute de prezenta directivă și fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolele 14-17, statele membre:

(a) iau măsuri de îndată ce este posibil pentru a asigura reprezentarea și asistarea minorului neînsoțit de către un reprezentant pentru a permite acestuia să beneficieze de drepturile și să își îndeplinească obligațiile prevăzute în prezenta directivă. Minorul neînsoțit este imediat informat cu privire la numirea reprezentantului. Reprezentantul își îndeplinește îndatoririle în conformitate cu principiul interesului superior al copilului și are expertiza necesară în acest sens. Persoana care acționează în calitate de reprezentant se schimbă numai dacă este necesar. Organizațiile sau persoanele ale căror interese intră în conflict sau ar putea intra în conflict cu cele ale minorilor neînsoțiți nu sunt eligibile pentru a deveni reprezentanți. Reprezentantul poate fi și reprezentantul menționat în Directiva 2013/33/UE.

(b) se asigură că reprezentantului i se dă posibilitatea de a-l informa pe minorul neînsoțit despre semnificația și posibilele consecințe ale interviului personal și, după caz, despre modul în care trebuie să se pregătească pentru interviul personal. Statele membre se asigură că un reprezentant și/sau un consilier juridic sau un alt consilier admis sau autorizat în acest scop în temeiul legislației interne asistă la interviu și au posibilitatea să adreseze întrebări sau să formuleze observații, în cadrul stabilit de persoana care conduce interviul.

Statele membre pot cere ca minorul neînsoțit să fie prezent la interviul personal chiar dacă reprezentantul este prezent.

2.   Statele membre pot să nu desemneze un reprezentant în cazul în care minorul neînsoțit după toate probabilitățile va împlini 18 ani înainte de adoptarea unei decizii în primă instanță.

3.   Statele membre se asigură că:

(a) în cazul în care un minor neînsoțit participă la un interviu personal referitor la cererea sa de protecție internațională în conformitate cu articolele 14-17 și 34 interviul respectiv este efectuat de o persoană care are cunoștințele necesare privind nevoile speciale ale minorilor;

(b) un funcționar care are cunoștințele necesare privind nevoile speciale ale minorilor redactează decizia autorității decizionale cu privire la cererea de azil a unui minor neînsoțit.

4.   Informațiile juridice și procedurale menționate la articolul 19 sunt furnizate gratuit minorilor neînsoțiți și reprezentanților acestora și în cadrul procedurilor de retragere a protecției internaționale prevăzute în capitolul IV.

5.   Statele membre pot recurge la examene medicale pentru a determina vârsta minorilor neînsoțiți în cadrul examinării unei cereri de protecție internațională în cazul în care, ca urmare a declarațiilor generale sau a altor indicii relevante, statele membre au îndoieli în legătură cu vârsta solicitantului. În cazul în care după aceea statele membre au încă îndoieli cu privire la vârsta solicitantului, acestea prezumă că solicitantul este minor.

Orice examen medical se efectuează cu respectarea deplină a demnității individuale, procedându-se la examinările cele mai puțin invazive și efectuate de profesioniști în domeniul medical calificați, care să permită, în măsura posibilului, un rezultat fiabil.

În cazurile în care se recurge la examene medicale, statele membre se asigură că:

(a) minorii neînsoțiți sunt informați, înainte de examinarea cererii lor de protecție internațională, într-o limbă pe care o înțeleg sau pe care se presupune în mod rezonabil că o înțeleg, despre posibilitatea determinării vârstei lor printr-un examen medical. Aceasta trebuie să cuprindă informații despre metoda de examinare și posibilele consecințe ale rezultatului examenului medical pentru examinarea cererii de protecție internațională, precum și despre consecințele refuzului minorului neînsoțit de a se supune examenului medical;

(b) minorii neînsoțiți și/sau reprezentanții lor sunt de acord cu efectuarea unui examen medical în vederea determinării vârstei minorilor în cauză și

(c) decizia de respingere a cererii de protecție internațională a unui minor neînsoțit care a refuzat să se supună examenului medical nu se întemeiază exclusiv pe acest refuz.

Faptul că un minor neînsoțit a refuzat să se supună unui examen medical nu împiedică autoritatea decizională să adopte o decizie cu privire la cererea de protecție internațională.

6.   Statele membre țin seama în primul rând de interesul superior al copilului atunci când pun în aplicare prezenta directivă.

În situația în care, în cursul procedurii de azil, statele membre identifică o persoană ca fiind minor neînsoțit, statele membre pot:

(a) să aplice sau să continue să aplice articolul 31 alineatul (8), numai dacă:

(i) solicitantul provine dintr-o țară care îndeplinește criteriile conform cărora această țară poate fi considerată o țară de origine sigură, în sensul prezentei directive; sau

(ii) solicitantul a introdus o cerere de protecție internațională ulterioară care nu este inadmisibilă în conformitate cu articolul 40 alineatul (5); sau

(iii) din motive întemeiate, solicitantul poate fi considerat un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică a statului membru sau solicitantul a fost expulzat forțat din motive grave de securitate publică sau ordine publică în conformitate cu legislația internă.

(b) să aplice sau să continue să aplice articolul 43, în conformitate cu articolele 8-11 din Directiva 2013/33/UE, numai dacă:

(i) solicitantul provine dintr-o țară care îndeplinește criteriile conform cărora această țară poate fi considerată o țară de origine sigură, în sensul prezentei directive; sau

(ii) solicitantul a introdus o cerere ulterioară; sau

(iii) din motive întemeiate, solicitantul poate fi considerat un pericol pentru securitatea națională sau ordinea publică a statului membru sau solicitantul a fost expulzat forțat din motive grave de securitate publică sau ordine publică în conformitate cu legislația internă; sau

(iv) există motive serioase de a considera că o țară care nu este stat membru este o țară terță sigură pentru solicitant, în temeiul articolului 38; sau

(v) solicitantul a indus în eroare autoritățile prezentând acte false; sau

(vi) cu rea-credință, solicitantul a distrus sau îndepărtat acte de identitate sau documente de călătorie care ar fi contribuit la stabilirea identității sau a cetățeniei sale.

Statele membre pot aplica dispozițiile de la literele (v) și (vi) numai în cazuri individuale în care există motive întemeiate de a considera că solicitantul încearcă să ascundă elemente relevante care ar duce probabil la adoptarea unei decizii negative și cu condiția ca solicitantului să i se fi dat toate posibilitățile, ținând seama de necesitățile procedurale speciale ale minorilor neînsoțiți, de a-și justifica în mod corespunzător acțiunile menționate la punctele (v) și (vi), inclusiv prin consultarea reprezentantului său;

(c) să considere cererea ca fiind inadmisibilă, în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) litera (c), dacă o țară care nu este stat membru este considerată țară terță sigură pentru solicitant în temeiul articolului 38, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului;

(d) să aplice procedura menționată la articolul 20 alineatul (3) atunci când reprezentantul minorului are pregătirea juridică în conformitate cu legislația internă.

Fără a aduce atingere articolului 41, în aplicarea articolului 46 alineatul (6) minorilor neînsoțiți, statele membre oferă cel puțin garanțiile prevăzute la articolul 46 alineatul (7) în toate cazurile.