Familiile aflate în detenție beneficiază de cazare separată, fiindu-le garantat un nivel adecvat de intimitate [articolul 11 alineatul (4) din DCP reformată].

În cazul plasării solicitantelor în detenție, statele membre se asigură că acestora li se oferă cazare separată de solicitanții bărbați, cu excepția cazurilor în care aceștia din urmă aparțin aceleiași familii și toate persoanele vizate și-au dat consimțământul [articolul 11 alineatul (5) din DCP reformată].

Detenția trebuie utilizată numai dacă se dovedește necesară, în urma unei evaluări individuale, și în cazul în care nu se pot aplica efectiv măsuri mai puțin coercitive. În cazul persoanelor cu nevoi speciale, evaluarea oportunității plasării în detenție trebuie să ia în considerare obligația satisfacerii nevoilor speciale ale acestora. Sănătatea solicitanților, inclusiv sănătatea mintală, constituie o preocupare principală a autorităților naționale [articolul 11 alineatul (1) din DCP reformată].

 Copiii trebuie să aibă posibilitatea de a comunica cu rudele lor, cu consilierii juridici, cu reprezentanții UNHCR și cu alte organizații și organisme naționale, internaționale și neguvernamentale relevante [articolul 18 alineatul (2) litera (b) din DCP reformată].

 Interesul superior al copilului reprezintă un considerent primordial și trebuie reevaluat pe tot parcursul detenției.

 În cazul detenției copiilor neînsoțiți, trebuie să li se asigure cazare separată de adulți.

 În măsura posibilului, copiilor neînsoțiți li se oferă cazare în instituții dotate cu personal și cu facilități care țin seama de nevoile unor persoane de vârsta lor.

 Copiii neînsoțiți sunt plasați în detenție numai în situații excepționale [articolul 11 alineatul (3) din DCP reformată]. Se depun toate eforturile pentru a-i elibera cât mai rapid posibil pe minorii neînsoțiți aflați în detenție. Copiii neînsoțiți nu sunt niciodată plasați în detenție în penitenciar. 

 În cazul în care copiii sunt plasați în detenție, aceștia trebuie să aibă posibilitatea de a participa la activități de agrement, inclusiv la joacă și la activități recreative adaptate vârstei lor.

Copiii se plasează în detenție numai ca o măsură la care se recurge în ultimă instanță și după ce s-a stabilit că nu s-ar putea aplica efectiv măsuri alternative mai puțin coercitive. O astfel de plasare în detenție se aplică pe cea mai scurtă perioadă de timp și se depun toate eforturile pentru a-l elibera pe copilul aflat în detenție și a-l plasa în centre de cazare adecvate pentru copii.