Mergi la conţinutul principal

IC5P11

Postat de Tatyana.Tonna la

 În ceea ce privește aspectele specifice pentru LGBTI, există posibilitatea ca solicitantul să nu fi declarat inițial că cererea sa se referă la motive care țin de orientarea sexuală sau de identitatea de gen. Acest fapt s-ar putea datora, de exemplu, apartenenței sale la o cultură în care aceste subiecte sunt tabu. Ofițerul responsabil trebuie să țină seama de acești factori, să analizeze cazul în raport cu toate probele și să ia o decizie în consecință. 

IC5P10

Postat de Tatyana.Tonna la

 La rândul lor, sentimentele de rușine sau de vinovăție pot constitui un obstacol care să împiedice solicitantul să vorbească despre evenimentul în cauză. Ofițerul responsabil nu trebuie să se aștepte ca solicitantul să ofere detalii despre experiențele însoțite de violență, în special de violență sexuală.

IC5P9

Postat de Tatyana.Tonna la

Traumele provocate de violența suferită de solicitant pot avea un impact puternic asupra proceselor de memorie și, prin urmare, asupra capacității solicitantului de a-și aminti informații privind evenimente din trecut. Declarațiile pot fi neconsecvente și lipsite de o ordine cronologică sau solicitantul poate evita evocarea experiențelor ca mecanism de adaptare. Ofițerul responsabil trebuie să fie conștient de acești factori și să îi aibă în vedere atunci când trebuie să gestioneze eventualele declarații contradictorii sau lipsa detaliilor în contextul evaluării credibilității.

IC5P8

Postat de Tatyana.Tonna la

Tulburările mintale pot influența calitatea și cantitatea informațiilor pe care solicitantul este dispus sau capabil să le ofere. Declarațiile pot fi fragmentate, incoerente, necorelate cu axa timpului sau necontrolate conștient, ci declanșate de impulsuri senzoriale. Ca o consecință a tulburărilor mintale, anumite declarații pot fi complet desprinse de realitate. Este necesar să se ia în considerare astfel de factori atunci când se evaluează credibilitatea.

IC5P7

Postat de Tatyana.Tonna la

Dificultățile întâmpinate în ceea ce privește oferirea de declarații clare și coerente pot fi cauzate de problemele medicale ale solicitantului sau de formele de dependență asociate (de exemplu, administrarea de medicamente puternice, dependența de droguri sau de alcool etc.).

IC5P6

Postat de Tatyana.Tonna la

În cazul persoanelor traficate, îndeosebi dacă persoana a fost supusă violenței, inclusiv violenței sexuale, ca mijloc de control sau ca parte a exploatării, ea poate întâmpina dificultăți în evocarea anumitor evenimente sau a ordinii cronologice a acestora. Persoana poate fi reticentă la a oferi detalii privind situațiile în care a fost supusă violenței, din cauza sentimentelor de rușine sau de vinovăție, sau poate refuza să ofere detalii privind traficanții, de teama represaliilor.

IC5P5

Postat de Tatyana.Tonna la

În anumite situații, declarațiile femeilor însărcinate pot fi influențate de starea acestora.  De exemplu, circumstanțele în care a avut loc concepția pot fi incluse în conținutul cererii de protecție internațională sau declarațiile solicitantei pot suscita probleme de credibilitate explicabile prin circumstanțele personale ale acesteia (mediul cultural și social etc.). În astfel de cazuri, poate fi necesară formularea cu delicatețe a unor întrebări suplimentare.  

IC5P3

Postat de Tatyana.Tonna la

În cazul copiilor, atunci când se evaluează credibilitatea este esențială luarea în considerare a factorului vârstă. Declarațiile copiilor pot fi neconsecvente, pot cuprinde exprimări neclare sau afirmații auzite la adulți. Vârsta constituie un factor relevant atât pentru momentul în care copilul a trăit evenimentul, cât și pentru momentul în care sunt furnizate probele (declarațiile).

IC5P2

Postat de Tatyana.Tonna la

Cultura, religia și convingerile solicitantului pot determina modul în care acesta percepe rolurile sociale și relațiile de putere, precum și modul în care înțelege, interpretează și prezintă informațiile. În acest sens sunt importanți și alți factori, precum nivelul de educație, vârsta, limba, genul, statutul social și obiceiurile solicitantului.